I salute them

În general scriu aici despre fotografie. Dar, se mai schimbă omul.

Duminică am fost la AC/DC. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie trupa asta mi-a luminat copilăria (alături de Scorpions şi Iron Maiden; au urmat apoi răutăţi mari). E ciudat ca o trupă “întunecată” să lumineze, nu? Bine, nu că AC/DC ar fi cine ştie ce lorzi ai întunericului. Diversele comentarii auzite pe drum (da, lumea încă are ceva de comentat la tricoul negru şi brăţara cu ţinte; ce dor îmi era să ma îmbrac aşa…) şi alte discuţii auzite ici-colo ma fac să mă întreb ce înţeleg românii din muzică.

Dacă întrebi aleator pe stradă 10 oameni, probabil 8 îţi vor spune că AC/DC urlă, rag, grohăie ş.a.m.d. Pe bune? Au ascultat ei vreodată AC/DC? Sigur nu. Din ăia 8, 3 probabil vor spune că e Satan implicat şi că AC/DC înseamnă ceva cu antichrist. Blow me! Eu zic să se uite pe maşina de spălat, pe foehn (sau cum naiba se scrie; uscător de păr am vrut a spune), pe încărcătorul de la mobil şi or sa constate cu surprindere că toată industria electrică vrea să-l omoare pe Gizăz.

Trecând peste asta, concertul a fost fabulos. Aveam bilete din a doua zi de când s-au pus în vânzare, am fost la porţi la 15:30. Cu siguranţă a fost cea mai plăcută experienţă muzicală trăită de mine; şi-am văzut câteva concerte la viaţa mea. Sunt tare curios ce o s-o egaleze sau, eventual, depăşească. Am urlat, am răguşit, m-am zbenguit. Vreau din nou.

Mai multe imagini aici.